Legislatie Rutiera

Legislaţia Rutieră

Acestei discipline îi sunt alocate 18 de ore. Orele se vor desfasura în 6 sedinte a câte 3 ore. Saptamânal veti avea 2 sedinte, în zilele de luni si joi, începând cu orele 17.00, la Casa Sindicatelor. Problematica disciplinei este structurata în 6 teme, la fiecare sedinta fiind dezbatuta una din teme.

Dupa parcurgerea celor 6 teme veti sustine un examen, constând într-un test grila ce contine 26 de întrebari, dumneavoastra trebuind sa raspundeti corect la cel putin 22 dintre ele pentru a fi considerat admis. Candidatii care nu promoveaza acest examen au posibilitatea sa-1 repete, achitând suma de 15 lei/test.

Cunoaşterea Automobilului

Acestei discipline îi sunt alocate un numar de 5 ore grupate în 2 sedinte, unde se vor dezbate 2 teme. Si la aceasta disciplina cursul se va finaliza cu o verificare.

Primul Ajutor

Cursul de prim ajutor se desfasoara într-o singura sedinta de 2 ore. Nu-1 desconsideratii în chestionarul teoretic pe care îl veti sustine la examenul cu Politia aveti si întrebari de prim ajutor, deci – puncte.

Conducerea Automobilului

La deschiderea cursului veti primi o fisa de evidenta a orelor de conducere. Pe aceasta fisa pe care va trebui sa o aveti tot timpul la dumneavoastra, atât la cursurile teoretice (ea trebuie semnata de profesor), cât si la orele practice, sunt trecute datele dumneavoastra personale, perioada de scolarizare, data examenului pentru seria dumneavoastra, numele instructorului la care ati fost repartizat si programul de desfasurare al orelor de conducere cu instructorul.

Acest program îl veti stabili de comun acord cu instructorul dumneavoastra pe care îl puteti contacta prin secretariatul scolii sau telefonic. Ora de conducere este ora didactica si dureaza 50 de minute.

Dumneavoastra veti efectua o sedinta de conducere, adica 100 de minute fara pauza. La sfârsitul celor 100 de minute veti semna în fisa de evidenta a orelor pentru prestatia efectuata. Daca nu vi s-au facut orele, sau nu s-au facut integral nu semnati si va rugam sa aduceti la cunostinta conducerii acest lucru. Orele care nu se efectueaza datorita unor motive obiective (instructor bolnav, masina defecta, etc.) vor fi reprogramate si se va opera în fisa.

Daca dumneavoastra din diverse motive nu puteti ajunge la o ora planificata, va rugam sa anuntati instructorul dumneavoastra sau secretariatul scolii cu cel putin 24 de ore înainte; în caz contrar, pierdeti sedinta respectiva. La sfârsitul celor 30 de ore de conducere veti sustine un examen cu comisia scolii. La acest examen veti fi asistat în autovehicul de un alt instructor decât cel care v-a instruit. Examinarea se face pe baza unei grile ce cuprinde erorile posibile si punctajele corespunzatoare de penalizare, grila care este afisata si în sala de curs.

Daca nu va încadrati în punctajul de penalizare admis (maxim 20 de puncte), va trebui sa repetati examenul dupa ce va veti pregati suplimentar, insistând asupra dificultatilor constatate. Daca promovati acest examen si ati fost admis si la cel teoretic înseamna ca sunteti pregatit pentru sustinerea examenului cu organele de Politie.

Examenul cu Poliţia

Este momentul în care va trebui sa demonstrati ca v-ati însusit cunostintele teoretice si practice necesare conducerii în siguranta a autovehiculului si ca va puteti integra în trafic.

Data examenului o cunoasteti din timp si va fi afisata la panoul existent în sala de curs, unde trebuie sa va regasiti numele pe o lista, în caz contrar, sunt doua explicatii: a. nu ati promovat examenul de absolvire al scolii b. unul din actele din dosarul dumneavoastra nu este corespunzator. În ziua de examen va veti prezenta la sediul Prefecturii Iasi ( Str. Anastasie Panu, nr. 60 ), la ora 8,45 având asupra dumneavoastra Buletinul/Cartea de Identitate ,doua pixuri sau stilouri de aceiasi culoare ( albastra sau neagra ) si 50.000 lei – (taxa de intrare) . Apoi, veti astepta sa fiti strigat de catre ofiterul examinator. Odata intrat în sala de curs va veti conforma indicatiilor primite.

Nu dati atentie legendelor care circula despre examen ! Ofiterii examinatori nu cauta sa va încurce sau sa va faca sicane, ci doar verifica modul in care dumneavoastra v-ati însusit continutul programei scolare. De aceea, trebuie sa fiti calmi si sa le demonstrati acest lucru. Daca în urma acestui examen ati fost declarat ADMIS trebuie sa platiti o chitanta ( la B.C.R. sau C.E.C.) în valoare de 465.000 lei, reprezentând contravaloarea permisului de conducere si sa va prezentati cu ea la Politia Rutiera- str. OTILIA CAZIMIR (Ia camera 12 ) unde vi se va indica data la care puteti ridica permisul.

Daca ati fost declarat RESPINS la proba teoretica sau la cea practica, vi se restituie dosarul si vi se indica o data ( peste cel putin 15 zile ) la care sunteti reprogramat. Dosarul trebuie depus la secretariatul scolii unde vi se va spune cu ce trebuie completat si veti stabili strategia de pregatire pentru noul examen. Chiar daca ati fost declarat respins la proba practica, la prezentarea la un nou examen veti sustine din nou si proba teoretica si de aceea este indicat sa va reactualizati cunostintele prin exercitii.

Alte Detalii

30 de ore sunt un numar minim; nu toti cursantii vor putea ajunge la stadiul de pregatire corespunzator cu acest numar de ore. Daca la examenul psihologic vi s-au recomandat ore suplimentare, daca instructorul va spune acelasi lucru, daca dumneavoastra va simtiti nesigur, la sfârsitul celor 30 de ore, nu ezitati sa va luati ore suplimentare.

Daca “scapati “din scoala si va prezentati nepregatit la examenul cu Politia si sunteti declarat RESPINS, pierdeti si timp si bani deoarece o reprogramare nu se poate face conform legii decât peste minim 30 de zile si va trebui sa cumparati ore suplimentare si alta chitanta eliberata de D.F.P.L; va recomandam un numar de minim 5 ore-daca ati fost respins la proba teoretica si de minim 7 ore-daca ati fost respins la proba practica.

De asemeni, va rugam sa va planificati în asa fel orele de conducere si sa sustineti examenele ( cel teoretic si cel practic ) de absolvire cu scoala, meat sa va puteti prezenta la examenul cu Politia planificat pentru seria dumneavoastra.

Daca între momentul absolvirii scolii si prezentarea la examenul cu Politia apare un interval mai mare de timp, va recomandam sa treceti din nou pe la sala de curs unde aveti posibilitatea sa va reîmprospatati cunostintele teoretice ( efectuând teste gratuite cu ajutorul calculatoarelor existente în dotarea scolii) si sa mai cumparati ore de conducere înaintea examenului.